ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Povestea contrafăcută a telefonului Angelei Merkel urmărit de NSA

Franz-Peter Tebartz van Elst, fost episcop al Limburg (Germania). (Imagine: Wikipedia)

Acum mai bine de un an, ca urmare a unui scandal iscat în jurul stilului de viaţă risipitor şi cheltuielilor de multe milioane de euro ale unui episcop catolic, Tebartz van Elst, finanţarea de 5 miliarde de euro pe an acordată de stat bisericii catolice şi bisericii protestante germane era pe cale să se prăbuşească. O singură cadă în valoare de 15.000 euro şi o masă de 25.000 euro au fost vârful icebergului, din suma totală de peste 31 milioane euro – din banii contribuabililor germani – pe care episcopul arhiconservator şi bigot a cheltuit-o numai pentru reşedinţa proprie.

Sistemul statului german de a finanţa bisericile din fondurile colectate din taxe în loc să lase parohiile să se autofinanţeze, a fost practicat de nazişti în schimbul susţinerii regimului nazist de către Vatican - şi mai târziu de către biserica protestantă, în anii 1930.

Până în octombrie 2013, povestea vieţii de maharajah a acestui episcop şi a contribuabililor germani ca finanţatori ai abuzurilor sale s-a răspândit şi în Statele Unite şi alte ţări. Mai rău a fost faptul că acest scandal a adus în lumina reflectoarelor sistemul statului german de finanţare anuală organizată cu 5 miliarde de euro a bisericilor catolică şi protestantă, până la punctul în care a fost aproape să explodeze. Promotorii distribuţiei de medicamente pentru SIDA în Africa, cei care salutaseră înscăunarea fostului Papă nazist Joseph Ratzinger, aproape că s-au înecat în propria mlaştină pestilenţială.

Clerici catolici şi oficiali nazişti, printre care Joseph Goebbels (dreapta) şi Wilhelm Frick (al doilea de la dreapta) dând salutul nazist. Germania, dată incertă. (Imagine: Bayerische Staatsbibliothek)

Apoi, aproape peste noapte, s-a întâmplat un miracol celest al timpurilor moderne care a făcut povestea să dispară efectiv. În locul acesteia, ştirile care au izbucnit pe toate canalele media pretindeau că NSA(Agenţia Naţională de Securitate a S.U.A) spionează cancelarul german Angela Merkel. Timp de mai multe săptămâni această poveste a ţinut prima pagină a ziarelor, minimalizând orice alte ştiri de scandal din ţară, inclusiv despre episcopul căzut în dizgraţie van Elst şi mita anuală de 5 miliarde de dolari acordată de stat bisericilor germane pentru a servi intereselor corporatiste globale ale Cartelului german al produselor chimice şi medicamentelor.

Dar acum ştim adevărul. Povestea despre telefonul Angelei Merkel urmărit de NSA a fost pur şi simplu contrafăcută. Evident, pentru a servi unui scop mult mai înalt – continuarea finanţării de către statul german a bisericilor, ca a cincea coloană pentru cucerirea lumii de către Cartel.

Aparent, în eforturile lor din ce în ce mai disperate de a proteja interesele Cartelului, acţionarii acestuia în media, politică şi agenţii guvernamentale sunt pregătiţi să facă tot posibilul pentru a ne distrage atenţia de la adevăratele probleme.