ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Ce este nou:

Erorile de medicație și efectele adverse ale medicamentelor sunt fenomene comune în intervențiile chirurgicale

Imagine: Ion Chibzii [CC BY 2.0], via Wikimedia Commons

Un nou studiu care a măsurat incidența erorilor de medicație și a efectelor adverse ale medicamentelor în perioada perioperativă – imediat înaintea unei intervenții chirurgicale, în timpul acesteia și imediat după – arată că erorile sau efectele adverse survin în cazul a aproximativ 50% dintre operații și 5% dintre cazurile în care se administrează medicamente. După examinarea a 277 de operații alese aleator, efectuate la Massachusetts General Hospital în S.U.A, studiul, care va fi publicat în revista oficială medicală a Societății Anesteziștilor Americani, a concluzionat că o treime dintre erorile descoperite au avut ca urmare efecte secundare sau vătămarea pacienților.

Întemeiat în 1811, Massachusetts General Hospital este cel mai mare spital universitar aparținând Facultății de Medicină Harvard. Observând 225 de lucrători în domeniul anesteziei – anesteziști, asistente medicale cu specializare anestezie și medici rezidenți – în timpul operațiilor desfășurate în spital în perioada noiembrie 2013-iunie 2014, cercetătorii au ajuns la concluzia că 124 dintre cele 277 operații examinate au conținut cel puțin o eroare de medicație sau un efect advers al unui medicament. O treime dintre erorile de medicație au dus la manifestarea unui efect advers al unui medicament, iar restul au fost considerate a avea potențialul de a cauza un efect advers. Mai mult chiar, 20% dintre efectele adverse ale medicamentelor înregistrate în cadrul studiului nu au fost asociate unei erori de medicație, ceea ce sugerează că probabil au fost rezultatul toxicității medicamentelor în sine.

Din punctul de vedere al pacienților, un aspect deosebit de îngrijorător al acestui studiu este faptul că cercetări anterioare publicate în Journal of the American Medical Association (JAMA), una dintre cele mai prestigioase reviste medicale la nivel mondial, susține cu certitudine aceste concluzii. Abordarea medicinei farmaceutice este atât de periculoasă încât medicii, spitalele și tratamentele convenționale au fost clasificate de JAMA ca reprezentând cea de-a treia cauză a mortalității în S.U.A, după decesele cauzate de boli cardiovasculare și cancer. În mod similar, un studiu JAMA publicat în 1998 estima că în anul 1994 aproximativ 2.216.000 pacienți spitalizați în S.U.A au suferit reacții adverse severe (adverse drug reaction, ADR) la medicamente și 106.000 dintre aceștia au suferit ADR fatale. Acest lucru sugerează faptul că medicamentele pe bază de rețetă s-au situat între a 4-a și a 6-a cauză a deceselor din S.U.A în acel an.

Deși o parte a scopului studiului desfășurat la Massachussetts General Hospital a fost acela de a propune soluții pentru a împiedica apariția efectelor adverse ale medicamentelor, adevărul este că acest scop este practic imposibil de atins. Chiar dacă medicamentele sunt prescrise și utilizate ”corect”, totuși nu există medicament sigur. Întrucât moleculele chimice sintetice nu există în natură, medicamentele sunt tratate de organism precum invadatori străini care trebuie detoxifiați și eliminați. Când sistemul de apărare al organismului eșuează în îndeplinirea acestei sarcini cruciale, rezultatul inevitabil sunt efectele secundare severe și chiar mortale.

În ultimă instanță, pentru a beneficia de o sănătate reală și pentru ca procesul vindecării să aibă într-adevăr loc, este necesară abordarea cauzelor primare ale bolilor: deficitul de microelemente nutritive. În lipsa acestei abordări, orice sistem medical care depinde de medicamente, operații, radiații și alte abordări convenționale ca opțiuni primare de tratament, se adresează doar simptomelor bolilor. De aceea, înlocuirea paradigmei medicale actuale depășite necesită o reproiectare totală a sistemelor de asistență medicală, care să cuprindă instruirea corespunzătoare a medicilor care, fără vina lor, au fost limitați la a juca rolul agenților de vânzări în folosul ”afacerii cu boala” a industriei farmaceutice. Cu cât această transformare extrem de necesară va avea loc mai repede, cu atât mai repede vor lua sfârșit și problemele de sănătate și decesele cauzate de medicamente chimice de sinteză.