ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Ce este nou:

INIŢIATIVA UNUI REFERENDUM EUROPEAN

În cadrul campaniei Iniţiativa unui referendum european, Fundaţia de Sănătate Dr.Rath a lansat trei petiţii care au fost deja semnate de jumătate de milion de cetăţeni din toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene.

  1. O Europă pentru oameni, dinspre oameni
  2. Un referendum pentru remediile naturale
  3. Respingeţi Tratatul de la Lisabona

1. O Europă pentru oameni, dinspre oameni

La data de 13 noiembrie 2007 mai mult de treizeci de supravieţuitori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz şi din alte lagăre de concentrare s-au întâlnit la Auschwitz pentru o conferinţă de o zi. Pornind de la un crez moral unic, acest grup extraordinar de oameni a decis să intervină cu toată autoritatea care i se cuvine într-o discuţie despre viitorul Europei. În cadrul unei ceremonii solemne membrii grupului au împărtăşit experienţele trecutului şi au propus o constituţie pentru o "Europă pentru oameni, dinspre oameni".

Obiectivul principal al acestui document unic este protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor europeni în faţa intereselor multi-miliardare în dolari ale corporaţiilor care transformă corpul omenesc într-o piaţă de desfacere. Numitorul comun al acestor interese, ce includ în primul rând industria farmaceutică şi alimentele modificate genetic îl reprezintă produsele brevetate care servesc scopurilor unor grupuri gigantice de investiţii, pe socoteala sănătăţii şi vieţii milioanelor de cetăţeni. Astfel, constituţia face apel la dreptul la sănătate, la viaţă, la o alimentaţie naturală, la un mediu înconjurător sănătos, la respectul faţă de demnitatea umană şi ocrotirea valorilor sociale.

"Aceasta nu este o campanie politică ci o problemă de moralitate" a spus August Kowalczyk, fondatorul Fundatiei Cămin Auschwitz (Fundacja Hospicjum Oswiecim) şi organizator principal al conferinţei. Pentru a citi mai multe despre conferinţa de la Auschwitz, apasă aici.

Europa ar fi trebuit să fie clădită pe baza memoriei trecutului şi pornind de la principiul fundamental al unei Europe pentru oameni, dinspre oameni. Însă acest principiu este cel mai des încălcat, iar lumea devine din ce în ce mai puţin receptivă la mărturiile supravieţuitorilor de la Auschwitz privind foamea şi mizeria, înlăturarea sclaviei, războiul şi ura precum şi alte crime ale naziştilor.

Potrivit documentelor de pe site-ul Profit pe seama Vieţii sute de mii de bărbaţi şi femei de pe tot cuprinsul Europei, deţinuţi în lagărele de concentrare, şi-au pierdut viaţa, muncind ca sclavi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în numele lăcomiei coproratiste. Ba mai mult, zeci de mii dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în cadrul unor experimente pseudomedicale aplicate prizonierilor în vederea brevetării diferitelor medicamente de către cartelul chimic IG Farben, în compunerea căruia se aflau Bayer, BASF, Hoechst şi alte companii. Oricum, succesorii istorici ai cartelului IG Farben continuă să ameninţe şi astăzi vieţile a milioane de oameni, însă prin mijloace mai subtile.

Ca atare, dacă a existat vreodată un moment pentru ca cetăţenii europeni să-si ceară dreptul la sănătate, dreptul la viaţă, dreptul la hrană naturală, dreptul la un mediu curat, respect pentru demnitatea umană şi protejarea valorilor sociale, acest timp a sosit.

Apasă aici pentru a citi întregul text al constituţiei.

Apasă aici pentru a semna petiţia.

Sus

2. Un Referendum pentru remediile naturale

În ce constă campania "Un referendum pentru remediile naturale"?

Prin desfăşurarea în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene a "Referendum-ului pentru remediile naturale" campania îşi propune garantarea accesului liber la remedii naturale fundamentate ştiinţific pentru toţi cetăţenii UE. În vederea atingerii acestui ţel, dorim să obţinem un milion de semnături printr-o petiţie care să ceară organizarea fără întârziere, în cadrul Uniunii Europene, a acestui referendum.

De ce este nevoie de această iniţiativă?

Sub aparenţa "protecţiei sănătăţii publice" legislaţia europeană vine cu măsuri draconice menite să restricţioneze informaţiile despre majoritatea remediilor naturale şi uzul acestora. Toate acestea se întâmplă în timp ce milioane de oameni mor anual din cauza unor boli cronice precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral şi cancerul şi în timp ce sute de studii clinice şi ştiinţifice demonstrează faptul că remediile naturale (inclusiv terapiile cu vitamine) pot preveni apariţia acestor boli.

Pentru a afla cât de restrictive sunt legile europene cu privire la remediile naturale, precum şi ameninţarea dreptului de a le putea alege din Statele Unite, apăsaţi aici.

Care este situaţia curentă a acestei campanii?

Debutul acestei petiţii a avut loc în 2002, iar la acea vreme eram încă conduşi de speranţa că Bruxelles UE va asculta vocile oamenilor. De atunci şi până acum însă, ca urmare a impunerii a Tratatului dictatorial de la Lisabona asupra cetăţenilor Europei, cele mai mari temeri ale noastre despre natura acestui concept şi a structurii nedemocrate care îl însoţeşte, au devenit realitate. Ţinând seama de aceasta şi de faptul că peste un sfert de milion de oameni au semnat petiţia, am decis că este important să continuăm campania, maximizând în acelaşi timp eforturile de trezire a conştiinţei globale cu privire la adevărata natura a sistemului de la Bruxelles şi a originii sale.

Aşa cum se arată în cutremurătoarea carte "Rădăcinile naziste ale Bruxelle UE", arhitecţii cheie ai conceptului Bruxelles UE au fost recrutaţi din rândul aceloraşi tehnocraţi care anterior concepuseră planurile unei posibile Europe naziste de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest fapt, ascuns în mod deliberat cetăţenilor Europei de mai bine de şaptezeci de ani, explică similitudinea şocantă dintre natura nedemocrată a UE Bruxelles şi planurile naziste postbelice pentru o "arie economică europeană integrată". Dacă după lectura acestei importante cărţi doriţi să ne ajutaţi voluntar în răspândirea informaţiilor pe care le conţine, vă rugăm să ne contactaţi.

În lumina noii înţelegeri a naturii Bruxelles UE, a devenit din ce în ce mai clar pentru noi faptul că rezultatul luptei globale pentru libertatea sănătăţii şi a alegerii remediilor naturale este direct dependent de demontarea acestei structuri şi înlocuirea ei cu o Europă cu adevărat democrată.

Pentru a contribui la atingerea acestui scop, încurajăm de asemenea semnarea petiţiei 'O Europă pentru oameni, dinspre oameni'. Redactat de către supravieţuitorii lagărului de concentrare Auschwitz din Al Doilea Război Mondial, acest document unic justifică necesitatea ca sănătatea şi vieţile cetăţenilor Europei să fie apărate împotriva intereselor corporatiste ale căror profituri de mii de milioane de dolari rezultă din transformarea corpului uman într-o piaţă de desfacere. Numitorul comun al acestor interese, reprezentate în primul rând de industria farmaceutică şi industria alimentară a organismelor modificate genetic, sunt produsele brevetate care justifică de investiţiile gigantice de grup făcute pe cheltuiala sănătăţii şi a vieţilor a milioane de oameni. Petiţia "Europa pentru oameni, dinspre oameni" cere aşadar dreptul la sănătate; dreptul la viaţă; dreptul la o alimentaţie naturală; dreptul la un mediu de viaţă sănătos; respect pentru demnitatea umană şi protecţia valorilor sociale.

Apasă aici pentru a semna petiţia online.

Apasă aici pentru a descărca formularul petiţiei.

Sus

3. Respingeţi Tratatul de la Lisabona!

Cea mai importantă dintre campaniile noastre cerea ca tuturor cetăţenilor să li se ofere posibilitatea imediată de a vota prin referendum asupra Tratatului de la Lisabona. Până acum, mai mult de un sfert de milion de oameni din Europa au semnat petiţiile noastre. Totuşi, aceasta nu a fost de ajuns pentru a împiedica interesele din spatele 'Bruxelles UE'' să meargă mai departe cu planurile nedemocratice de ratificare a Tratatului de la Lisabona. Evident, din acest motiv a trebuit să ne readaptăm cerinţele.

De acum înainte, în ceea ce priveşte Tratatul de la Lisabona, cel mai potrivit răspuns este de a-l respinge direct şi a de chema pe toată lumea, politicieni şi cetăţeni ai Europei să procedeze la fel.

De ce trebuie respins Tratatul de la Lisabona

Alegerile prezidenţiale din SUA 2008 au demonstrat cât de important este ca oamenii să aibă dreptul de a desfiinţa un regim care nu le mai reprezintă interesele.

Totuşi, Tratatul de la Lisabona exclude o asemenea posibilitate pentru cetăţenii Europei, atât pentru această generaţie cât şi pentru toate cele care îi vor urma.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona deschide guvernarea Europei către interesele corporatiste şi elimină principiile fundamentale ale democraţiei.

Într-o Europă subsumată Tratatului de la Lisabona, la nivel european nu va mai exista o separaţie a puterilor constituţionale, cetăţenii nu vor avea posibilitatea de a-şi alege în mod democractic preşedintele ca şef al puterii executive a guvernului, cetăţenii nu vor avea posibilitatea să înlocuiască o putere executiva a guvernului care le-a abuzat şi redus drepturi fundamentale.

Respingem în mod direct o astfel de Europă!

Apasă aici pentru a semna petiţia online.

Sus