ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Ce este nou:

Pericolele polifarmaciei: administrarea mai multor medicamente simultan mărește riscul de deces

Un nou studiu publicat în Revista Societății Americane de Geriatrie arată că persoanele vârstnice care iau mai multe medicamente farmaceutice comportă un risc crescut de fragilitate, debilitate și deces. Prezentând dovezi suplimentare șocante asupra pericolelor ”polifarmaciei”, cercetătorii au descoperit că fiecare nou medicament adăugat regimului unui pacient a fost asociat unei creșteri de 22% a riscului de a ajunge dintr-o stare de sănătate robustă până aproape în pragul morții, pe perioada studiului.

Efectuat în Australia, unde jumătate din populația peste 65 de ani ia cel puțin 5 medicamente diferite, studiul a urmărit 1705 bărbați cu vârste peste 70 de ani, pe durata a 9 ani. Este semnificativ faptul că, până și pentru bărbații considerați a avea o sănătate robustă la începutul studiului, prescrierea de medicamente suplimentare a demonstrat clar o creștere a riscului de mortalitate.

Pacienții, prinși într-un cerc vicios

Interesant este faptul că, deși se afirmă că odată cu înaintarea în vârstă oamenii au nevoie de mai multe medicamente pentru a se menține în viață, cu cât mai multe medicamente iau, cu atât încep să aibă mai multe probleme de sănătate. Cu trecerea anilor, mass media și alți acționari ai industriei farmaceutice au oferit tot felul de explicații, din ce în ce mai absurde, pentru acest fenomen.

Totuși adevărata explicație este una foarte simplă. Medicamentele nu tratează cauzele bolilor ci numai simptomele. Acest lucru înseamnă nu numai că problema de sănătate a pacientului este doar mascată și nu tratată, ci și că medicamentele vin la rândul lor în mod inevitabil cu efecte adverse. Pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, apariția efectelor adverse generează prescrierea de noi medicamente pacientului respectiv, pentru a ține respectivele efecte sub control. Și tot așa. Consecința inevitabilă este un cerc vicios în care, cu cât se iau mai multe medicamente, cu atât starea de sănătate a pacientului se deteriorează. În țările dezvoltate cunoaștem probabil, fiecare dintre noi, persoane vârstnice a căror sănătate s-a deteriorat ca urmare a faptului că sunt prizonierii acestei situații.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla accidental, ar fi deja destul de rău. Numai că se întâmplă în mod deliberat, generarea de noi boli cu ajutorul medicamentelor fiind o strategie cheie a companiilor farmaceutice pentru a-și extinde piețele de desfacere. Departe de a fi industria tip ”Maica Tereza” cum se autoproclamă, modul de operare al producătorilor de medicamente este construit pe o combinație cinică de fraude și minciuni. Fostul CEO Pfizer Hank McKinnell a recunoscut în cartea sa ”A call to action” (Apel la acțiune) că nici el însuși nu credea ceea ce spunea, deși unii observatori ai inustriei farmaceutice consideră această afirmație ca una dintre cele mai infame ilustrări ale situației.

Medicina celulară oferă soluția

Dr. Aleksandra Niedzwiecki, director al Institutului de Cercetare Dr. Rath

Oricât de negativ ar suna toate acestea, mesajul cheie al Fundației noastre rămâne la fel de clar și pozitiv cum a fost întotdeauna. Cercetările Dr. Rath au demonstrat că aportul zilnic optim de vitamine și alte microelemente nutritive esențiale este important pentru sănătatea celulelor. Dar în timp ce celulele sănătoase alcătuiesc un organism sănătos, aportul insuficient de microelemente nutritive înfometează celulele ducând eventual la dezvoltarea bolilor. Cu cât mai repede acest principiu ajunge în toate colțurile lumii pentru a fi înțeles, cu atât mai repede se va pune capăt ”afacerii cu boala” a industriei farmaceutice. Răspândind această informație importantă cât mai pe larg posibil și angajându-ne să punem bazele unei lumi în care o stare optimă de sănătate este disponibilă gratuit tuturor, putem juca un rol activ în a stabili cât de curând acest deziderat poate deveni realitate.