ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Ce nu vor susţinătorii ARV să ştiţi despre aceste medicamente

  1. ARV nu vindecă SIDA
  2. Nu există dovezi obţinute în urma unor studii clinice pe termen lung că ARV ar mări speranţa de viaţă
  3. ARV au efecte adverse severe, inclusiv deteriorarea sistemului imunitar
  4. ARV pot cauza imunodeficienţă indusă de medicamente
  5. Durează 9-10 ani până infecţia cu HIV se transformă eventual în SIDA
  6. Tratamentul optim depinde de agenţii care încetinesc dezvoltarea bolii
  7. Infecţia cu HIV şi SIDA au legătură cu deficienţele nutriţionale
  8. S-au demonstrat beneficii clinice ale microelementelor nutritive în cazul HIV/SIDA
  9. Industria farmaceutică este părtinitoare şi împotriva microelementelor nutritive


1. ARV nu vindecă SIDA

Viramune nu este un tratament pentru infecţia cu HIV.
Click aici pentru mai multe detalii.

Medicamentele ARV nu pot vindeca HIV sau SIDA (după cum se cere să se menţioneze clar pe eticheta acestora). Chiar şi pretinsa lor capacitate de a opri progresul bolii este îndoielnică. Eficienţa medicamentelor ARV şi posibilele beneficii ale acestora depind de o serie de factori, în special starea nutriţională a pacientului şi nivelul celulelor CD4 în momentul când se începe tratamentul cu medicamente ARV.

Există dovezi limitate (din studii necontrolate) în privinţa faptului că medicamentele ARV ar oferi beneficii clinice. Există anumite dovezi că medicamentele ARV duc la îmbunătăţirea markerilor surogat precum nivelul celulelor CD4.

Retrovir nu este un tratament pentru infecţia cu HIV.
Click aici pentru mai multe detalii.

Medicamentele ARV pot scădea încărcătura virală în sânge, dar dacă acest lucru se traduce în beneficii pentru pacient depinde şi de alţi factori precum numărul celulelor CD4 şi starea nutriţională a pacientului în momentul administrării tratamentului ARV. Astfel, într-o analiză bazată pe o populaţie de 1219 pacienţi aflaţi sub triplă terapie cu medicamente, condusă de Hogg et al. s-a raportat faptul că participanţii cu nivel al celulelor CD4 < 50/microlitru au fost de 6,67 ori iar cei cu niveluri 50-1999/microlitru de 3,41 ori mai predispuşi la deces decât cei cu niveluri de minim 200/microlitru. [Hogg et al JAMA (2001); 286:2568-2577].

Ulterior, într-un studiu retrospectiv pe 394 pacienţi la un centru de referinţă pentru HIV din Singapore, Paton et al. a constatat că malnutriţia în momentul începerii tratamentului ARV a fost semnificativ asociată cu rata redusă de supravieţuire. [Paton et al HIV Medicine (2006); 7:323-330].

Se ştie prea puţin despre faptul că nici unul din produsele ARV vândute la ora actuală în Africa de Sud nu poate vindeca HIV sau SIDA. Această lacună în informaţie are două motive principale
Click aici pentru mai multe detalii.

Sus

2. Nu există dovezi obţinute în urma unor studii clinice pe termen lung că ARV ar mări speranţa de viaţă

Există foarte puţine studii controlate, majoritatea pe termen scurt, care să fi studiat efectul medicamentelor ARV asupra parametrilor clinici precum rata de supravieţuire sau progresul bolii. Studiul pentru licenţierea AZT (azidothymidine), primul medicament ARV creat pentru a fi administrat pacienţilor cu SIDA (Fischl et al., (a) New England Journal of Medicine (1987); 317: 185-191); şi (b) Journal of the American Medical Association (1989); 262: 2405-2410) este singurul care conţine o dovadă a beneficiilor clinice ale ARV însă aceste beneficii au fost de scurtă durată şi au fost însoţite de efecte adverse grave.

Aproximativ 24% dintre cei care au primit tratament cu AZT (supravieţuitori timp de 4 luni) au dezvoltat anemie (reducerea numărului de celule roşii ale sângelui sau a concentraţiei de hemoglobină) comparativ cu 4% care au primit placebo. Mai mult, 21% dintre cei care au primit tratament cu AZT au trebuit să fie menţinuţi în viaţă cu ajutorul transfuziilor de celule roşii, comparativ cu cei 4% din grupul placebo (Richman et al., New England Journal of Medicine (1987); 317: 192-197).

Anemia este rezultatul efectului toxic al medicamentelor ARV asupra măduvei osoase în care sunr produse atât celulele roşii cât şi celulele albe ale sângelui.

În plus, beneficiile pe termen scurt ale acestui studiu despre ARV nu s-au menţinut în cadrul studiului pe 21 de luni ce i-a urmat (Fischl et al., 1989) şi care a constatat o scădere rapidă a ratei de supravieţuire faţă de raporturile privind AZT în primele 4 luni. După câţiva ani, studiul britanic-francez Concorde (Seligman et al., Lancet (1994); 343: 871-878) a arătat fără nici o ambiguitate faptul că AZT nu a fost capabil să prevină instalarea SIDA la indivizii HIV-asimptomatici.

Studiul de licenţiere al AZT conţine singura dovadă despre beneficii clinice ale medicamentelor ARV însă beneficiile au fost de scurtă durată şi au fost însoţite de reacţii adverse severe. Mai mult, 21% din pacienţii trataţi cu AZT au trebuit să fie ţinuţi în viaţă cu ajutorul transfuziilor de celule roşii.

Cum nu există alte studii controlate pe termen lung, susţinătorii medicamentelor ARV citează studii necontrolate precum Hogg et al., 2001 (ARVs are not a cure for AIDS) şi Palella et al New Engl J Med (1998) 338: 853-860.

Însă aceste studii doar compară regimul unui medicament ?RV cu al altuia, fără a include şi un grup de control, căruia să nu i se fi administrat ARV.

Susţinătorii ARV se mai bazează şi pe markeri surogat pentru a emite revendicări cu privire la supravieţuire. Doi dintre cei mai comuni markeri surogat sunt încărcătura virală HIV şi numărătoarea celulelor CD4, care au fost folosiţi în mod obişnuit pentru aprobarea medicamentelor ARV în decursul ultimelor 2 decenii. Totuşi, o îmbunătăţire a markerilor surogat care nu are nici un corespondent în ameliorarea simptomelor clinice nu reprezintă cu adevărat o îmbunătăţire semnificativă.

Dacă descrierea salvează viaţa sau prelungeşte viaţa ataşată aşa numitei terapii antiretrovirale intens active (highly active antiretroviral therapy, HAART) se bazează doar pe studii în care s-au folosit markeri surogat şi nu pe măsurarea duratei de supravieţuire sau a progresului bolii, aceasta este o informaţie înşelătoare, întrucât nu s-a demonstrat că scăderea încărcăturii virale sau a numărului de celule CD4 ar influenţa durata de supravieţuire. Mai mult, întrucât medicamentele HAART

sintagmele salvează viaţa sau prelungeşte viaţa sunt în mod inevitabil înşelătoare.

În concluzie, nu există dovezi semnificative (demonstrate fără echivoc în studii controlate) că medicamentele ARV oferă beneficii clinice dincolo de efectele limitate observate asupra sistemului imunitar şi o îmbunătăţire de scurtă durată a ratei de supravieţuire, însă însoţită de efecte secundare grave.

Sus

3. ARV au efecte adverse severe, inclusiv deteriorarea sistemului imunitar

Medicamentele ARV sunt toxice pentru celulele organismului uman. Organele cu rată înaltă de proliferare (multiplicare) celulară sunt afectate în mod deosebit de această toxicitate.

Medicamentele ARV sunt toxice pentru măduva osoasă şi sistemul celulelor sângelui şi pot cauza anemie (pierdere de celule roşii ale sângelui) sau leucopenie (pierdere de celule albe ale sângelui)

Anumite medicamente ARV blochează sinteza ADN în celulele organismului. Însă aceste medicamente nu pot distinge între virusul care se replică şi celulele cu mutiplicare rapidă precum cele ale măduvei osoase care sunt esenţiale pentru a menţine corpul uman în viaţă şi în stare de sănătate optimă.

Organul cu cea mai mare rată de proliferare (multiplicare) celulară este măduva osoasă, unde sunt produse celulele roşii şi albe ale sângelui. O producţie/funcţionare deficitară a celulelor roşii ale sângelui duce la anemie, în timp ce o producţie/funcţionare deficitară a celulelor albe ale sângelui duce la deteriorarea sistemului imunitar (imunodeficienţă indusă de medicamente). Toxicitatea medicamentelor ARV asupra măduvei osoase şi sistemului celuleor sanguine şi efectele adverse constând anemie (scăderea numărului de celule roşii) sau leucopenie (scăderea numărului de celule albe) sunt cunoscute producătorilor de medicamente ARV şi chiar fac parte dintre informaţiile obligatorii care trebuie menţionate pe produse. (vezi: Richman et al., New England Journal of Medicine (1987); 317: 192-197; Costello et al., Journal of Clinical Pathology (1988); 41: 711-715; Moore et al., Arch Intern Med (1991); 151: 981-986; şi Dainiak et al., British Journal of Haematology (1988); 69: 299-304).

Deşi dozele de NRTI (nucleoside reverse transcriptase inhibitors) au fost scăzute în cocktailurile care combină câte trei medicamente precum HAART, toxicitatea este încă evidentă, aşa cum a fost documentată prin raportarea de trombocitopenie şi anemie în următoarele studii Carbonara S et al J Infect (2001) 42 (4): 251-256; şi Mocroft et al., AIDS (1999); 13: 943-950.

În plus, atât NRTI cât şi NNRTI (non-nucleoside reverse transcriptase inhibitors) conţinute în cocktailurile de trei medicamente (de ex HAART) sunt hepatotoxice, adică pot provoca deteriorarea ficatului (Abrescia et al., Current Pharmaceutical Design (2005); 11: 3697-3710).

Mai mult, NRTI din HAART au fost asociate cu toxicitatea mitocondrială (Fleischer R et al Clin Infect Dis (2004) 38(4): e79-80) iar inhibitorii de protează din HAART cu sindromul lipodistrofic caracterizat de dislipidemie, adică o deteriorare severă a metabolismului şi stocării grăsimilor în organism. (Carr et al., Lancet (2001); 357: 1412-1414).

Atât NRTI cât şi NNRTI conţinute în cocktailurile de trei medicamente sunt hepatotoxice, adică provoacă deteriorarea ficatului.

Multe medicamente ARV au efecte adverse severe. O serie de complicaţii metabolice sunt asociate administrării de ARV, precum tulburări în metabolismul glucozei şi lipidelor, metabolismul oaselor şi acidemie lactică (acumulare susţinută de acid lactic în sânge) care au fost documentate în ţările industrializate.

Câteva studii relevante legate de efectele prenatale / perinatale ale AZT sunt următoarele

Blanche et al (1999) Persistent mitochondrial dysfunction and perinatal exposure to antiretroviral nucleoside analogues. Lancet 354: 1084-9.

Gerschenson M et al (2000) Fetal mitochondrial heart and skeletal muscle damage in Erythrocebus patas monkeys exposed in utero to 3-azido-3-deoxythymidine. AIDS Res Hum Retroviruses 16 (7): 635-44.

De Souza RS (2000) Effect of prenatal zidovudine on disease progression in perinatally HIV-1-infected infants. J AIDS 24 (2): 154-61

Kuhn L et al (2001) Disease progression and early viral dynamics in human immunodeficiency virus-infected children exposed to zidovudine during prenatal and perinatal periods. J. Infect Dis. 183 (10): 1540-2.

Sus

4. ARV pot cauza imunodeficienţă indusă de medicamente

Întrucât se ştie că ARV afectează măduva osoasă (unde sunt produse atât celulele albe cât şi celulele roşii ale sângelui), ele pot slăbi şi mai mult sistemul imunitar, crescând riscul pentru dezvoltarea SIDA.

Conform rapoartelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii cauzate de SIDA în rândul persoanelorHIV-pozitive tratate cu ARV poate fi de 4-6 ori mai mare decât în rândul persoanelor HIV-pozitive care nu iau medicamente ARV

Conform rapoartelor OMS (WHO, Weekly Epidemiological Record (2001) (76): 381-388), rata anuală globală a mortalităţii în rândul persoanelor HIV-pozitive (inclusiv minoritatea aflată sub tratament cu ARV) pentru anul 2000 a fost estimată la aproximativ 1.4% (presupunând că toate persoanele nou diagnosticate cu SIDA au murit în acelaşi an). Între anii 1998-2001, adică în afara anului analizat de OMS, rata mortalităţii cauzate de SIDA înregistrată în rândul persoanelor HIV-pozitive (iniţial asimptomatice) tratate cu ARV a fost raportată în două studii necontrolate desfăşurate în SUA şi Canada [Pallella et al New Engl J Med (1998) 338: 853-860; Hogg et al JAMA (2001) 286(2):2568-2577] la nivel de 6.7-8.8% adică de 4 - 6 ori mai mare decât rata globală a mortalităţii în rândul persoanelor HIV-pozitive din estimarea OMS.

Sus

5. Durează 9-10 ani până infecţia cu HIV se transformă eventual în SIDA

Vitamine şi minerale importante pentru bolnavii de HIV/SIDA
Click aici pentru mai multe detalii

Perioada de timp dintre infectarea cu un microorganism (de ex.un virus) până la apariţia simptomelor bolii se numeşte perioadă de incubaţie sau perioadă latentă, în funcţie de natura infecţiei (acută sau persistentă). Timpul de incubaţie pentru viruşii cu infectare acută precum pojarul este de 8-12 zile iar pentru gripă 1-5 zile (!). În schimb, perioada de dezvoltare a simptomelor bolii ulterioare infectării cu un virus persistent precum HIV este de 9-10 ani [Morgan et al AIDS, (2002)16:597-603; Veugelers et al Am Journ Epidemiol (1994) 140: 747-758; Koblin et al Am J Epidemiol (1999) 150: 1026-1030].

Perioada latentă medie de la infectarea cu virusul HIV şi până la apariţia simptomelor de SIDA este de 9-10 ani (!) fapt cel puţin remarcabil. Acest lucru confirmă concluzia că infectarea cu HIV nu este singura cauză a SIDA şi că există şi alţi factori asociaţi infecţiei virale, precum deficienţele nutriţionale care joacă un rol foarte important în dezvoltarea SIDA.

Remarcabil este şi faptul că nici companiile farmaceutice nici susţinătorii acestora nu informează publicul cu privire la extrem de lunga perioadă latentă a infecţiei cu HIV. Dimpotrivă, toate articolele susţinătorilor fac referire la HIV/SIDA. Astfel ei creează în mod deliberat percepţia unei ameninţări cu moartea pentru orice persoană infectată cu HIV, dacă aceasta spun susţinătorii nu va lua medicamente ARV. Trecerea deliberată sub tăcere a acestor importante date ştiinţiifice este de prea puţin ajutor persoanelor HIV-pozitive, însă crearea unui factor de frică este un impuls puternic pentru vânzarea medicamentelor ARV.

5a. Vitamine şi minerale importante pentru persoanele afectate de HIV/SIDA

Microelement nutritiv Rol Sursă
Vitamina A Formează celulele albe ale sângelui esenţială pentru vedere, sănătatea pielii şi mucoaselor, pentru dezvoltarea oaselor şi dinţilor. Protejează împotriva infecţiilor asociate cu progresul accelerat al HIV, a creşterii mortalităţii în rândul adulţilor, a creşterii probabilităţii de transmitere de la mamă la copil, a mortalităţii infantile ridicate şi a tulburărilor de creştere la copii Toate fructele şi legumele galbene şi portocalii, legumele cu frunze verde-închis, alfalfa, ficat, peşte gras, produsele lactate şi gălbenuşul de ou
Tiamină
Vitamina B1
Importantă pentru metabolismul energiei, susţine vederea normală şi funcţiile sistemului nervos Cereale integrale, fasole, carne de pui şi peşte
Riboflavină
Vitamina B2
Importantă pentru metabolismul energiei, susţine vederea normală, sănătatea şi integritatea pielii Lapte, iaurt, carne, frunze verzi şi cereale integrale
Niacină
Vitamina B3
Esenţială pentru metabolismul energiei, susţine sănătatea şi integritatea pielii, sistemul nervos şi digestiv Lapte, peşte, ouă, carne, carne de pasăre, alune, cereale integrale
Vitamina B6 Facilitează metabolismul şi absorbţia grăsimilor şi proteinelor, ajută la formarea celulelor roşii ale sângelui Cartofi dulci, fasole albă, porumb, avocado, varză, cereale integrale, seminţe, nuci braziliene, nuci, ouă, legume cu frunze verzi,m alfalfa, banane,carne şi peşte
Folat Necesar pentru construirea de celule noi în special celulele roşii ale sângelui şi celulele tractului gastrointestinal Ficat, carne roşie, legume cu frunze verzi, peşte, stridii, leguminoase, alune de pământ, uleiuri din seminţe, cereale integrale, gălbenuş de ou şi avocado
Vitamina B12 Importantă pentru dezvoltarea celulelor noi şi întreţinerea celulelor nervoase Carne roşie, peşte, carne de pasăre, fructe de mare, sardele, brânză, ouă, lapte, cereale integrale şi alge
Vitamina C Ajută organismul să utilizeze calciul şi alte elemente nutritive pentru formarea oaselor şi a pereţilor vaselor de sânge. Creşte absorbţia non-hem a fierului. Creşte rezistenţa la infecţii şi acţionează ca antioxidant. Importantă pentru metabolismul proteinelor. Citrice (baobab, guava, portocale şi lămâi), varză, frunze verzi, roşii, ardei dulci, cartofi, igname şi banane de gătit. Vitamina C se pierde când hrana este tăiată, reîncălzită sau lăsată să stea mult timp după preparare
Vitamina E Protejează structurile celulare şi creşte rezistenţa la boli Legume cu frunze, uleiuri vegetale, alune, gălbenuş de ou, legume verde-închis, nuci şi seminţe, cereale integrale

Sus

6. Tratamentul optim depinde de agenţii care încetinesc dezvoltarea bolii

Tratamentul optim pentru aceste persoane trebuie să se focalizeze pe încetinirea progresului bolii. Acesta include activităţi de reducere a stresului, promovarea unui stil de viaţă sănătos care să cuprindă alimentaţie adecvată, bogată în special în microelemente nutritive care întăresc sistemul imunitar, renunţarea la obiceiuri nesănătoase (fumat, alcool, droguri) şi profilaxia posibilelor infecţii ocazionale.

Baza patologică a SIDA este un sistem imunitar disfuncţional, semnalat clinic de niveluri anormal de joase ale celulelor albe ale sângelui. Microelementele nutritive sunt esenţiale pentru formarea celulelor sângelui, inclusiv a celulelor albe. O importanţă deosebită au vitamina B3, vitamina B5, Vitamina B6, Vitamina B12, vitamina C, acidul folic şi fierul. Mai mult, s-au acordat nu mai puţin de nouă Premii Nobel pentru descoperirea beneficiilor vitaminelor asupra sănătăţii, cu precădere a impactului lor asupra întăririi sistemului imunitar.

De-a lungul secolului XX, nu mai puţin de 9 Premii Nobel au fost acordate pentru descoperirea vitaminelor şi în special a rolului lor în asigurarea unei funcţii imunitare optime în organism. Click aici pentru mai multe detalii.

Medicamentele ARV au o capacitate limitată de a reabilita sistemul imunitar al unui pacient. În schimb, s-a dovedit că microelementele nutritive au capacitatea de reabilitare a sistemului imunitar şi a întârzierii apariţiei bolii. [vezi de ex. Kaiser et al., Journal of Journal of Acquired Immune Deficiency Syndrome (2006); 42: 523-528; Jariwalla et al., Journal of Alternative and Complementary Medicine (2008) 14(2): 139-146; Muller et al., European Journal of Clinical Investigation (2000); 30:905-914; Look et al., European Journal of Clinical Investigation (1998); 28: 389-397; Akerlund et al., European Journal of Clinical Pharmacology (1996); 50: 457-461; şi Fuchs et al., Arzneimittel-Forschung (1993); 43:1359-62].

Timpul mediu de evoluţie a infecţiei HIV până la SIDA a fost estimat în cadrul unor cercetări de notorietate la 9-10 ani. În decursul acestei perioade, multivitaminele şi microelementele nutritive sunt un tratament mai bun pentru HIV decât medicamentele ARV. Utilizarea ARV în această perioadă, înainte de transformarea în SIDA, comportă riscul ca pacienţii care în mod normal ar fi trăit 9-10 ani fără să dezvolte SIDA, să manifeste mult mai devreme o formă de imunodeficienţă indusă de medicamente care nu este cu nimic diferită de (şi este la fel de mortală ca) SIDA.

Fără microelemente nutritive şi vitamine viaţa nu este posibilă iar fără un aport zilnic optim de microelemente nutritive şi vitamine fie sub formă de alimentaţie adecvată fie sub formă de suplimente nutritive metabolismul celular şi în general sistemul imunitar au de suferit şi deci o stare optimă de sănătate este imposibilă.

Sus

6a. În decursul secolului 20 s-au acordat nu mai puţin de nouă Premii Nobel pentru descoperiri asupra vitaminelor şi în special asupra rolului acestora în asigurarea unei funcţii imunitare optime a organismului

Sus

7. Infecţia cu HIV şi SIDA au legătură cu deficienţele nutriţionale

Legătura dintre HIV, SIDA şi alimentaţia deficitară a fost bine stabilită chiar de la începuturile epidemiei de SIDA (vezi de ex. HIV/AIDS: A Guide for Nutritional Care and Support. 2nd Edition. Food & Nutrition Technical Assistance Project, Academy for Educational Development, Washington DC, 2004).

Chiar în perioada de început a infecţiilor cu HIV şi SIDA s-a stabilit că boala era asociată atât malnutriţiei legate de proteine şi calorii, cât şi deficienţelor unor microelemente nutritive specifice. Infectarea cu HIV amplifică efectul alimentaţiei deficitare care la rândul său grăbeşte evoluţia infecţiei cu HIV către SIDA, culminând cu epuizare şi moarte. Infecţiile ocazionale şi simptomele asociate acestora limitează aportul de hrană şi intensifică necesităţile de energie, crescând astfel şi nevoile nutriţionale. Simptomele asociate HIV precum anorexia, greaţa, vărsăturile, malabsorbţia şi diareea înrăutăţesc şi mai mult consecinţele alimentaţiei deficitare. În rândul persoanelor subnutrite infectate cu HIV spirala descendentă de la aport nutriţional insuficient, incapacitatea de a-şi menţine greutatea corporală şi masa musculară, deficitul de microelemente nutritive şi susceptibilitatea crescută de infecţii ocazionale accelerează instalarea SIDA. Această degringoladă face ca, în final, persoanele malnutrite şi infectate cu HIV să devină neproductive din punct de vedere economic şi deci incapabile să-şi controleze boala.

Sugarii şi copiii HIV-pozitivi se confruntă cu o triplă provocare nutriţională în primul rând nevoile crescute de elemente nutritive care să le asigure creşterea, progresul rapid al SIDA asociat cu slăbirea semnificativă şi un sistem imunitar imatur şi deja compromis cu un risc crescut de a contracta infecţii ocazionale şi aport nutriţional diminuat.

De aceea este esenţial ca în orice tratament pentru HIV să se adopte un program nutriţional cuprinzător. Un astfel de program ar trebui să includă, acolo unde este necesar, mese suplimentare şi microelemente nutritive. Astfel de regimuri, dacă sunt implementate corespunzător, vor promova şi întări sistemul imunitar al pacienţilor HIV-pozitivi.

Starea nutriţională optimă şi menţinerea unui nivel optim de vitamine şi minerale întârzie evoluţia SIDA.

Sugarii şi copiii HIV-pozitivi se confruntă cu o triplă provocare nutriţională în primul rând nevoile crescute de elemente nutritive care să le asigure creşterea, progresul rapid al SIDA asociat cu slăbirea semnificativă şi un sistem imunitar imatur şi deja compromis cu un risc crescut de a contracta infecţii ocazionale şi aport nutriţional diminuat. În consecinţă, toţi copiii HIV-pozitivi cu vârste sub 14 ani ar trebui să primească pachete conţinând o masă suplimentară şi un sirop cu vitamine.

Administrarea de suplimente cu multi-vitamine ce conţin vitaminele B, C şi E, fier şi folat femeilor însărcinate reduce potenţialul transmisiei virusului HIV pe verticală.

Sus

8. S-au demonstrat beneficii clinice ale microelementelor nutritive în cazul HIV/SIDA

Ştiinţa medicală nu a găsit nimic care să vindece HIV/SIDA. Totuşi, există multe studii publicate în reviste ştiinţifice revizuite de experţi care sugerează că alimentaţia,inclusiv suplimentarea corespunzătoare cu vitamine şi microelemente nutritive poate opri deteriorarea în cazul pacienţilor cu HIV, poate întârzia instalarea SIDA şi, prin creşterea numărului CD4 şi reducerea încărcăturii virale, poate determina regresia bolii.

Două studii prospective longitudinale efectuate în două universităţi respectate din SUA şi publicate în reviste revizuite de experţi au arătat că ingerarea unui supliment cu multivitamine de către persoane HIV-pozitive asimptomatice a fost asociată cu reducerea semnificativă a dezvoltării SIDA [vezi Abrams et al., Journal of Acquired Immune Deficiency Syndrome (1993); 6: 949-958; Tang et al., American Journal of Epidemiology (1993); 138: 937-951].

Aceste studii demonstrează rolul important - şi conştientizat al vitaminelor în amânarea instalării SIDA.

VITAMINA C BLOCHEAZĂ HIV ÎN PROPORŢIE DE PESTE 99%

  • Concentraţiile mari de vitamina C pot inhiba aproape complet multiplicarea HIV.
  • Click aici pentru mai multe detalii.

VITAMINA C BLOCHEAZĂ HIV ÎN PROPORŢIE DE PESTE 99%

Într-un studiu din Tanzania, desfăşurat cu femei însărcinate şi care alăptau [Fawzi et al., New England Journal of Medicine (2004); 351: 23-32] administrarea de vitamine, în special vitaminele B, C şi E în doze de până la 22 de ori mai mari decât dozele zilnice recomandate a dus la reducerea semnificativă, pe întreaga perioadă de urmărire, a riscului de progres al bolii. Studiul a fost randomizat, dublu-orb, control-placebo şi a demonstrat că tratamentul necostisitor cu vitamine a fost eficident în stoparea evoluţiei SIDA în cazul femeilor HIV-pozitive. Descoperirile cheie au fost:

Într-un studiu observaţional anterior, suplimentarea cu doze mari de vitamina C în cazul pacienţilor cu HIV a fost asociată cu stabilizarea numărului de limfocite T şi ameliorarea infecţiilor ocazionale. (Cathcart, Medical Hypothesis (1984); 14: 423-433).

La adulţii infectaţi cu HIV, suplimentarea cu vitaminele C şi E a determinat regresia deteriorărilor oxidative ale ADN provocate de tratamentul cu zidovudine sau AZT (de la Asuncion et al., Journal of Clinical Investigation (1998); 102: 4-9).

Într-un studiu randomizat, placebo-control, dublu-orb asupra subiecţilor infectaţi cu HIV tratamentul combinat cu vitamina C (1000 mg) şi vitamina E (800 UI zilnic) a ajuns la concluzia reducerii semnificative a mai multor markeri ai stresului oxidativ cu o tendinţă spre reducerea încărcăturii virale HIV după 3 luni de suplimentare. (Allard et al., AIDS (1998); 12: 1653-1659).

Un studiu pilot pe termen scurt, în care s-a folosit un tratament combinat cu doze mari de N-acetil-cisteină (NAC) şi vitamina C a raportat îmbunătăţirea parametrilor imunologici şi virali la pacienţi cu SIDA în stadiu avansat (Muller et al., European Journal of Clinical Investigation (2000); 30: 905-914).

Într-un grup de subiecţi infectaţi cu HIV cu număr mic de CD4, subiecţii cu CD4<200 care au luat NAC au avut rate de supravieţuire semnificativ mai mari decât un alt grup (tot CD4<200) care nu a beneficiat de suplimentare cu NAC (Herzenberg et al., Proceedings of the National Academy of Sciences USA (1997); 94: 1967-1972).

Într-un studiu randomizat, control-placebo, dublu-orb asupra subiecţilor infectaţi cu HIV care locuiau la Bangkok, suplimentarea cu multiple microelemente nutritive a dus la îmbunătăţirea semnificativă a ratei de supravieţuire a indivizilor cu număr mic de CD4 (<100) (Jiamton et al., AIDS (2003); 17: 2461-2469).

Într-un studiu randomizat, control-placebo, dublu-orb, suplimentarea zilnică cu seleniu la bărbaţi şi femei HIV-pozitivi al căror seleniu seric crescuse până la peste 26,1 mcg/litru s-a raportat prevenirea creşterii progresive a încărcăturii virale de HIV-1 şi îmbunătăţirea numărului CD4 după 9 luni de tratament, comparativ cu subiecţii neresponsivi trataţi cu seleniu al căror seleniu seric a fost mai mic sau egal cu 26.1 mcg/litru (Hurwitz et al., Arch Intern Med (2007); 167: 148-154).

Într-un studiu randomizat, dublu-orb asupra pacienţilor infectaţi cu HIV din Kampala, Uganda, suplimentarea zilnică cu două combinaţii diferite de microelemente nutritive a îmbunătăţit numărul de celule CD4, calitatea vieţii şi greutatea corporală a pacienţilor după 52 de săptămâni. (Namulemia et al, Journal of Orthomolecular Medicine (2007); 22(3); 129-136).

Efectele specifice ale microelementelor nutritive care blochează multiplicarea HIV au fost de asemenea demonstrate. Astfel, anumite vitamine precum vitamina C şi aminoacizii derivaţi precum NAC au activităţi anti-HIV demonstrate, în celulele infectate cu acest virus. (Harakeh, Jariwalla and Pauling, Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA (1990); 87:7245-49; Harakeh and Jariwalla, American Journal of Clinical Nutrition (1991); 54: 1231S-1235S; şi Roederer et al., Proceedings of the National Academy of Sciences USA (1990); 87: 4884-4888).

Aceste studii in vitro au fost validate de ameliorări clinice observate la pacienţi infectaţi cu HIV care au beneficiat de suplimentare cu aceste elemente nutritive. (Allard et al., AIDS (1998); 12: 1653-1659; Muller et al., European Journal of Clinical Investigation (2000); 30: 905-914; şi Herzenberg et al., Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA (1997); 94: 1967-1972).

Spre deosebire de ARV, microelementele nutritive nu sunt toxice. Aceasta este o diferenţă fundamentală între vitamine şi medicamentele ARV în ceea ce priveşte evaluarea efectelor secundare. Vitaminele sunt substanţe naturale cunoscute de corpul uman şi recunoscute de miliardele de celule din care acesta este alcătuit; de aceea un eventual surplus este în general eliminat pe căi naturale. De aceea, poate doar cu excepţia câtorva vitamine solubile în grăsimi, chiar şi dozele relativ mari sunt cunoscute ca fiind sigure.

În schimb, medicamentele ARV sunt molecule sintetice care nu sunt recunoscute de celulele organismului nostru ca fiind substanţe naturale. Mai mult, toxicitatea acestor medicamente de ex.deteriorarea ADN-ului pentru a bloca replicarea virusului este mecanismul dorit pentru acestea. Singurul mod pe care organismul îl are la dispoziţie pentru a elimina aceste substanţe sintetice este desfăşurarea unui proces de detoxifiere în ficat. Şi întrucât aceste medicamente îşi exercită toxicitatea chiar şi în timpul eliminării, insuficienţa hepatică este un efect secundar frecvent al ARV. Mai mult, infecţia cu HIV este legată de deficitul de glutationă, un antioxidant celular major şi un detoxifiant al organismului.

Astfel, în ceea ce priveşte efectele secundare, nu există comparaţie între microelementele naturale şi efectele secundare grave provenind din toxicitatea indusă de ARV precum insuficienţa organelor care este adesea întâlnită chiar şi în cazul administrării dozelor recomandate terapeutic.

Producătorii de ARV continuă să caute să-şi exploateze pe deplin medicamentele brevetate pentru a obţine profituri masive de la unele din cele mai sărace ţări ale lumii.

Spre deosebire de ARV, microelementele nutritive conferă beneficii clinice substanţiale în toate stadiile bolii. Pe scurt:

În mod ideal, faptul că un tratament ar fi mai bun decât altul ar trebui stabilit în urma unui studiu comparativ al ambelor tratamente în acelaşi studiu. Totuşi nu s-a publicat nici un astfel de studiu (din câte informaţii avem noi). Totuşi, studiile prospective asupra persoanelor HIV-pozitive asimptomatice au arătat că administrarea zilnică a unui supliment cu multivitamine a fost strâns legată de reducerea semnificativă a riscului de dezvoltare a SIDA într-un stadiu timpuriu, nesimptomatic, al infecţiei cu HIV. La femeile însărcinate HIV-pozitive, administrarea de multivitamine a întârziat evoluţia bolii. [Fawzi et al., NEJM (2004) 351: 23-32].

În schimb, în studiul Concorde, AZT a fost incapabil să amâne evoluţia bolii la indivizi HIV-pozitivi asimptomatici. [Seligman et al., Lancet (1994); 343: 871-878].

Deoarece suplimentarea cu multivitamine şi minerale a întârziat evoluţia HIV şi SIDA iar vitaminele sunt esenţialmente non-toxice comparativ cu ARV, suplimentarea cu multivitamine asigură o alternativă mai bună la terapia cu ARV în stadiile timpurii ale infecţiei cu HIV.

În stadiile târzii ale infecţiei cu HIV, în grupurile de pacienţi cu număr CD4 scăzut, suplimentarea cu multiple microelemente nutritive a demonstrat de asemena o creştere a ratei de supravieţuire în rândul indivizilor cu număr CD4 scăzut. Cei cu număr <100 care au luat placebo au fost de 4 ori mai susceptibili să moară, comparativ cu cei care luau microelemente nutritive. Cei cu număr mai mare, de până la 200 şi care luau placebo erau de 2 ori mai susceptibili să moară. [Jiamton et al., AIDS (2003); 17: 2461-2469].

S-a dovedit că microelementele nutritive specifice precum NAC îmbunătăţesc parametrii virusologici şi imunologici la pacienţi cu SIDA în stadiu avansat [Muller et al., Eur J of Clin Invest (2000); 30: 905-914] şi extind semnificativ rata de supravieţuire în cazul subiecţilor cu număr CD4 <200 care au luat NAC comparatic cu cei cu CD4 similar dar care nu au luat. [Herzenberg et al., PNAS (1997); 94: 1967-1972].

Mai recent, în rândul pacienţilor HIV-pozitivi cu istoric de neresponsivitate la ARV (încărcătură virală peste 10.000 copii pe cm3), suplimentarea cu acid alfa-lipoic a îmbunătăţit funcţionarea limfocitelor.[Jariwalla et al., J Alt and Comp Med (2008); 14(2); 139-146].

Spre deosebire de beneficiile înregistrate în cazul suplimentării cu microelemente nutritive la pacienţii cu HIV în stadii avansate ale infecţiei, la tratamentul cu AZT în cazul pacienţilor cu SIDA s-au observat numai îmbunătăţiri pe termen scurt ale ratei supravieţuirii, şi care nu s-au menţinut într-un studiu ulterior pe termen lung, dar care au fost însoţite de efecte adverse severe. [Fischl et al., NEJM (1987) şi JAMA (1989)].

Mai mult, efectul tratamentului cu triple combinaţii ARV asupra supravieţuirii pacienţilor cu SIDA s-a dovedit a fi de natură să înrăutăţească situaţia, scăzând şi mai mult valoarea CD4 (<200/microlitru) [Hogg et al 2001].

În plus, alte beneficii derivate din administrarea microelementelor nutritive includ:

În aşteptarea unui tratament care să vindece HIV/SIDA, vitaminele şi microelementele nutritive sunt un răspuns mult mai bun decât ARV. Dacă vitaminele şi microelementele nutritive vor opri sau nu progresul bolii către SIDA sau dacă vor întârzia instalarea acesteia depinde de împrejurările individuale ale fiecărui pacient, însă în stadiile premergătoare SIDA sunt cu siguranţă mult mai eficiente în tratarea infecţiei cu HIV decât medicamentele ARV.

Valorile CD4 sau încărcătura virală HIV au fost folosite ca markeri surogat pentru SIDA de-a lungul ultimelor 2 decenii şi sunt folosite în mod obişnuit ca un biomarker pentru aprobarea medicamentelor ARV. În ceea ce priveşte microelementele nutritive, există dovezi că ele nu doar îmbunătăţesc markerii surogat (valorile CD4 şi încărcătura virală) ci şi încetinesc progresul bolii diminuând mult simptomele care definesc SIDA. În schimb, cu excepţia unor îmbunătăţiri pe termen scurt ale ratei supravieţuirii observate în cazul AZT în studiile Fischl et al., ale unor îmbunătăţiri relative (dependente de valorile CD4) în studiul Hogg et al., nu există nici o dovadă semnificativă asupra faptului că medicamentele ARV ar cauza regresia bolii SIDA, dincolo de influenţarea markerilor surogat.

8a. VITAMINA C BLOCHEAZĂ HIV ÎN PROPORŢIE DE 99%

VITAMIN C BLOCKS HIV MORE THAN 99%

Într-un studiu de referinţă publicat în revista oficială a Academiei de Ştiinţe a SUA, Dr. Harakeh, Dr. Jariwalla şi Dr. Pauling au arătat că vitamina C în doze mari a fost capabilă să oprească multiplicarea HIV cu peste 99%!

Aceste rezultate dramatice obţinute cu ajutorul abordărilor naturale şi acecsibile au fost publicate acum un deceniu şi jumătate însă au fost ignorate şi chiar suprimate, în interesul afacerii în valoare de multe miliarde de Rand (monedă din Africa de Sud) cu medicamente ARV brevetate.

Dr. Pauling a fost Laureat a două Premii Nobel. El a decedat în 1994. Dr.Jariwalla este astăzi şeful diviziei de cercetare în virusologie la Institutul de Cercetare Dr.Rath.

Sus

9. Industria farmaceutică este părtinitoare şi împotriva microelementelor nutritive

Impactul suportului nutriţional şi al suplimentării cu vitamine şi microelemente nutritive în tratamentul HIV şi SIDA constituie un domeniu foarte puţin investigat. S-au făcut apeluri repetate pentru a se face mai multe studii în această zonă. Deşi microelementele nutritive nu vindecă SIDA, în absenţa unui tratament sau vaccin eficient şi comparativ cu extrema toxicitate a medicamentelor ARV, ele sunt un mod eficient şi accesibil de încetinire a progresului bolii şi chiar de regresie a simptomelor SIDA şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor care suferă de această boală.

Industria farmaceutică este părtinitoare faţă de microelementele nutritive deoarece nu pot fi patentate. Prin urmare, se concentrează pe producerea de medicamente chimice patentate, pentru care vânzările globale au ajuns la 712 miliarde dolari în 2007 - o cifră care depăşeşte cu mult suma aprobată de guvernul SUA pentru a salva sistemul financiar american îglodat în datorii!

Absenţa persistentă a studiilor în aceste domenii este explicată pe larg prin aceea că majoritatea studiilor medicale sunt finanţate de companii farmaceutice. Companiile farmaceutice au prea puţin sau chiar deloc interes să finanţeze investigaţii despre efectul vitaminelor şi microelementelor nutritive în tratamentul HIV/SIDA pentru că nu există nici o recompensă financiară în asta. Cercetările nu ar duce la dezvoltarea vreunui medicament brevetabil care să poată fi ulterior exploatat în vederea generării de profituri masive. În schimb, companiile farmaceutice vând şi promovează medicamente ARV (în pofida faptului că trebuie scris clar pe aceste medicamente că nu vindecă boala) dând impresia înşelătoare că salvează viaţa sau prelungesc viaţa.

În mod clar, cercetarea ştiinţifică de mare autoritate este aceea care a fost în prealabil validată de un studiu randomizat dublu-orb control-placebo (DBRPC), cu un protocol bine pus la punct şi care a fost supus scrutinului (şi testărilor ulterioare) prin publicare în reviste revizuite de experţi. Totuşi, astfel de studii sunt, prin natura lor, foarte scumpe. În general sunt finanţate numai de companii farmaceutice care au suficient interes financiar în a valida eficacitatea unui medicament, pentru a justifica costurile de cercetare şi dezvoltare (pe care apoi speră să le recupereze prin exploatarea medicamentului brevetat care rezultă ca urmare a acelei cercetări). Totuşi, medicamentele sau teoriile sunt în mod obişnuit testate cu DBRPC numai dacă există cercetări anterioare care sugerează că teoria respectivă merită investigare mai amănunţită sau că un medicament merită studii suplimentare. Înainte de acest stadiu, studiile clinice rămân esenţiale şi sunt etape foarte valoroase în identificarea noilor teorii.

Este un fapt clinic dovedit că microelementele nutritive pot întârzia instalarea SIDA precum şi determina regresia acesteia. Deşi microelementele nutritive nu sunt un tratament definit pentru toate formele deficienţelor imunitare, ele trebuie să constituie o parte esenţială a strategiilor de sănătate publică pentru a lupta cu succes împotriva deficienţelor imunitare, inclusiv SIDA. Implementarea imediată a acestor descoperiri de către guvernele naţionale precum şi de către OMS şi alte organizaţii internaţionale va salva milioane de vieţi - şi asigură timp valoros comunităţii internaţionale a cercetătorilor pentru a găsi o soluţie durabilă care să pună capăt epidemiei de SIDA.

Potenţiali beneficiari ai acestor articole

Sus