ORGANIZAȚIA DE SĂNĂTATE FONDATĂ DE DR.RATH ESTE UNICĂ ÎN LUME: TOATE PROFITURILE PE CARE LE GENEREAZĂ SUNT DIRECȚIONATE CĂTRE O FUNDAȚIE NON-PROFIT. Pentru mai multe, apasa aici.

Dr. Rath Health Foundation

Dr. Rath Health Foundation

 

Evaluarea riscului elementelor nutritive:
Ce nu vi se spune

De Paul Anthony Taylor

Ianuarie 2007 (Revizuit August 2007) Forţele pro-farmaceutice şi anti-sănătate au făcut eforturi semnificative în ultimii ani pentru a-şi atinge scopul de a înlătura toate suplimentele alimentare inovative, eficiente, cu doze mari de elemente nutritive de pe piaţa globală. Odată cu intrarea în vigoare a Directivei Suplimentelor Alimentare (Food Supplements Directive) a Uniunii Europene în 2002, de exemplu, şi cu adoptarea de către Comisia Codex Alimentarius a Liniilor directoare pentru suplimente cu vitamine şi minerale la nivel global în 2005, scena a fost potenţial pregătită pentru restricţii dure asupra nivelului elementelor nutritive conţinute în suplimentele alimentare, care să fie aplicate la scară globală în următorii câţiva ani.

Forţele pro-farmaceutice şi anti-sănătate încearcă să mascheze această ameninţare pretinzând că nivelurile superioare sigure ale fiecărui element nutritiv vor fi calculate ştiinţific, prin intermediul unui proces numit evaluarea ştiinţifică a riscului. În realitate însă, metodele curente de evaluare a presupusului risc al consumului de suplimente nutriţionale sunt oricum, numai ştiinţifice nu, şi de fapt sunt pline de defecte.

Mai mult, aşa cum vom arăta în acest articol, dacă aceste defecte nu sunt corectate, rezultatul probabil pentru multe elemente nutritive va fi obligativitatea la nivel global de a păstra niveluri maxime în suplimente care sunt doar puţin diferite de amărâtele doze zilnice recomandate (DZR) stabilite de guverne. Iar dacă acest lucru se întâmplă, beneficiarul final va fi industria farmaceutică şi afacerea cu boala.

Abordarea grupului de elemente nutritive versus abordarea formei acestora

Indubitabil, cea mai serioasă problemă în legătură cu majoritatea metodelor curente de evaluare a riscului este că acestea se bazează pe evaluarea unui întreg grup de elemente nutritive (de ex. vitamina D, vitamina E, calciu, zinc sau fier) în detrimentul formelor individuale ale acestora (de ex. vitamina D3, gama-tocoferol, hidroxiapatit de calciu, sulfat de zinc sau bisglicinat de fier).

De ce este important acest lucru? Pe scurt, pentru că presupusele riscuri ale consumului unei anumite vitamine sau a unui anumit mineral depind foarte mult de forma chimică în care sunt prezentate.

De exemplu, sulfatul de fier, prescris în mod obişnuit de medici pentru tratarea anemiei, este general recunoscut ca fiind cea mai toxică formă de fier care poate cauza o mulţime de efecte secundare neplăcute, printre care disconfort gastrointestinal şi greaţă. Însă bisglicinatul de fier, forma recomandată de nutriţioniştii clinici şi terapeuţii specializaţi în nutriţie, este o formă mult mai blândă a fierului care nu cauzează efectele neplăcute ale rudei sale mai toxice.

La fel, hidroxidul de magneziu poate cauza diaree anumitor persoane, în timp ce alte forme ale acestui mineral, precum gluconatul de magneziu, sunt mult mai puţin susceptibile de a cauza această problemă.

În mod similar, vitamina C sub formă de acid ascorbic dacă este luată în doze mari poate avea ca efect relaxarea intestinelor şi apariţia diareei. Totuşi, acest efect secundar nu există dacă vitamina C este administrată sub formă de ascorbat de calciu.

Totuşi, metodologia de evaluare a riscului susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization,WHO) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (Food and Agriculture Organization of the United Nations, FAO), într-un raport comun, publicat în 2005, recomandă stabilirea unui singur nivel maxim sigur pentru toate formele de fier, un singur nivel maxim sigur pentru toate formele de magneziu, un singur nivel maxim sigur pentru toate formele de vitamina C, etc. Totuşi, cu această abordare, nivelul maxim sigur al fiecărei surse de elemente nutritive este determinat, în esenţă, de toxicitatea profilului acelui element nutritiv care se dovedeşte a fi cel mai toxic, conform literaturii ştiinţifice de specialitate, revizuită de experţi. Cu alte cuvinte, nivelul maxim sigur pentru sulfatul de fier va fi aplicat şi bisglicinatului de fier, nivelul maxim sigur pentru hidroxidul de magneziu va fi aplicat şi gluconatului de magneziu, nivelul maxim sigur pentru acidul ascorbic va fi aplicat şi ascorbatului de calciu ş.a.m.d.

Această abordare a grupului de nutrienţi este convenabilă pentru organul de reglementare deoarece pentru fiecare grup de elemente nutritive este necesară o singură evaluare de risc. Totuşi această metodă discriminează pe nedrept elemente nutritive care sunt nu doar mai sigure, ci chiar mai benefice şi mai populare în rândul consumatorilor de suplimente alimentare. Această abordare a evaluării riscului este iraţională din punct de vedere ştiinţific şi, dacă va fi utilizată de agenţiile naţionale de reglementare, va împiedica în cele din urmă accesul consumatorilor la niveluri sigure şi benefice ale unei largi game de elemente nutritive.

De aceea, o metodă mai ştiinţifică şi mai raţională de evaluare a riscului elementelor nutritive ar fi analizarea fiecărei forme independente a unui element nutritiv (de ex. sulfat de fier, bisglicinat de fier, hidroxid de magneziu, gluconat de magneziu, acid ascorbic, ascorbat de calciu etc.) ca o entitate chimică individuală şi stabilirea unui nivel maxim sigur pentru fiecare. Aceasta ar fi ceea ce se numeşte abordarea formei nutrienţilor şi în esenţă este aceeaşi abordare pe care o folosesc specialiştii când evaluează riscul toxinelor precum pesticidele, ierbicidele etc. unde fiecare substanţă este tratată ca o entitate chimică separată.

De acea, este îngrijorător faptul că abordarea grupului de nutrienţi este cea mai susceptibilă să fie adoptată de Uniunea Europeană pentru stabilirea nivelurilor maxime sigure necesare pentru Directiva Suplimentelor Alimentare (Food Supplements Directive) şi de către comisi Codex Alimentarius pentru stabilirea nivelurilor maxime sigure aferente Liniilor Directorare Globale pentru Suplimente cu Vitamine şi Minerale (Guidelines for Vitamin and Mineral Food supplements). Ca atare, aşa cum vom vedea, această abordare ar putea duce în cele din urmă la intrarea în vigoare la nivel global a nivelurilor maxime admise (maximum permitted levels, MPL) pentru suplimente nutriţionale, care sunt foarte puţin diferite de minusculele doze zilnice recomandate (DZR) ale guvernelor.

Necesitatea de a lua în considerare beneficiile elementelor nutritive

O altă problemă a abordării grupului de elemente nutritive este că aceasta ignoră beneficiile acestora pentru sănătate şi se concentrează numai pe evaluarea presupuselor riscuri. Descurajant este şi faptul că, în pofida defectelor şi părtinirii evidente a acestei abordări, justiţia Statelor Unite dă semne că i-ar putea oferi bază legală.

De exemplu, în August 2006 un proces condus de trei judecători la cea de-a 10-a Curte de Apel din SUA a contestat decizia din aprilie 2005 a Tribunalului Districtual din Utah afirmând că Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (Food and Drug Administration, FDA) a procedat incorect utilizând analiza risc-beneficiu pentru a susţine interzicerea plantei ephedra. Acest proces al Curţii de Apel a fost foarte semnificativ pentru că, atunci când a efectuat analiza ephedra, FDA a refuzat să conştientizeze faptul că planta avea şi beneficii.

Ca rezultat, dacă în viitor FDA decide, cu ocazia efectuării unei analize risc-beneficiu asupra unui element nutritiv, că beneficiul este nesemnificativ, atunci orice nivel de risc poate califica acel element ca având un risc nerezonabil de boală sau vătămare aşa cum se prevede în secţiunea 4 a Dietary Supplement Health and Education Act (DSHEA) legea care reglementează statutul suplimentelor alimentare în SUA.

Cu alte cuvinte, dacă FDA decide, de exemplu, că nu există beneficii ale consumului de suplimente cu vitamina C la niveluri superioare dozei zilnice recomandate în SUA 75 mg/zi pentru femei şi 90 mg/zi pentru bărbaţi atunci faptul că vitamina C sub formă de acid ascorbic poate cauza diaree când este administrată peste niveluri de toleranţă, poate fi clasificată ca având un risc nerezonabil de boală sau vătămare şi ca atare vânzarea acesteia poate fi restricţionată.

Ca atare, având în vedere că multe dintre beneficiile de sănătate atribuite suplimentelor nutriţionale le situează în zona definită de utilizarea medicamentelor (adică previn, reduc riscuri, sau chiar tratează boli), consecinţa este că pe viitor FDA ar putea decide că astfel de beneficii nu se aplică produselor încadrate în categoria suplimentelor alimentare şi considera că partea de beneficii din analizele risc-beneficiu asupra elementelor nutritive este egală cu zero. Prin stabilirea acestui precedent şi susţinerea în favoarea acestei metodologii, cea de-a 10-a Curte de Apel pare să fi înclinat semnificativ balanţa reglementărilor în favoarea FDA.

De aceea, este clar faptul că ignorarea de către agenţiile naţionale de reglementare a beneficiilor consumului de suplimente nutriţionale în doze mai mari decât DZR este deja o ameninţare serioasă la adresa disponibilităţii acestora în viitor.

Trebuie luate în considerare toate dovezile

În anumite zone ale lumii, precum Statele Unite şi Marea Britanie, suplimentele nutriţionale au fost deja utilizate timp de jumătate de secol. Ca atare, unii medici şi terapeuţi au construit baze de date extensive cu cazuri documentate de pacienţi care au luat suplimente cu vitamine şi minerale în doze mari, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, timp de mulţi ani. La fel, cercetătorii ştiinţifici au condus diferite studii clinice la scară redusă, care au avut rezultate impresionante şi dovezi clare asupra siguranţei suplimentelor cu doze mari de elemente nutritive administrate fiinţelor umane.

Totuşi, o scăpare serioasă a abordării curente în reglementarea evaluării riscului elementelor nutritive este aceea că unele din cele mai valoroase potenţiale surse de dovezi ştiinţifice cu privire la siguranţa suplimentelor alimentare, precum datele clinice şi observaţionale descrise mai sus, sunt în general ignorate. În schimb, singura sursă de dovezi luată în considerare este constituită de studiile ştiinţifice revizuite de experţi asupra anumitor forme speciale ale elementelor nutritive care adesea nu sunt comparabile, din cauza diferitelor modele experimentale, forme şi doze ale elementelor nutritive, etc.

Consecinţa acestor lucruri este faptul că analiza riscului elementelor nutritive pe bază de dovezi tinde să fie evitată în favoarea luării în considerare a unor studii cu rezultat negativ desfăşurate pentru o singură vitamină sau un singur mineral, adesea în formă sintetică nu naturală fără să se ţină cont de starea generală de sănătate a participanţilor la studiu sau necesităţile nutriţionale individuale ale acestora. Mai mult, aceste studii adesea nu sunt comparabile, prezentând diferenţe în perioada de urmărire; faptul că multe au fost conduse pe persoane bolnave şi nu pe populaţii sănătoase; precum şi faptul că multe din ele au început cu mult după ce bolile erau deja instalate. În concluzie, descoperim că un proces care poate părea raţional, obiectiv şi ştiinţific pentru omul de rând şi chiar pentru autoritatea de reglementare, este de fapt plin de defecte şi profund neştiinţific.

Niveluri maxime sigure versus niveluri maxime admise

După cum am văzut, metodologiile evaluării riscului care par să fie cel mai probabil utilizate pentru calcularea nivelurilor maxime sigure ale elementelor nutritive au defecte serioase. Totuşi, ce nu se înţelege în mod obişnuit, este că aceste niveluri, odată calculate pentru un anumit grup de elemente nutritive în abordarea descrisă mai sus vor fi reduse încă şi mai mult în cadrul gestionării riscului, prin scăderea din acestea a celor mai mari niveluri extrase din sondajele naţionale de alimentaţie de care se presupune că deja beneficiem, din alimente, băuturi şi apa potabilă. Liniile directoare pentru suplimente cu vitamine şi minerale ale Codex Alimentarius si Directiva Suplimentelor Alimentare a Uniunii Europene, de exemplu, solicită utilizarea acestei proceduri atunci când se stabilesc nivelurile maxime admise pentru suplimente.

Pentru a ilustra acest lucru, dacă nivelul maxim sigur pentru vitamina B6 este calculat ca fiind 10 mg conform recomandării Grupului de experţi pentru vitamine şi minerale, iar aportul mediu zilnic de vitamina B6 din alimentaţie este calculat ca fiind 2,9 mg, precum se afirmă a fi cazul la bărbaţi conform National Diet & Nutrition Survey (sondaj naţional despre alimentaţie şi nutriţie) din 2003, atunci nivelul maxim admis pentru vitamina B6 în suplimente poate fi stabilit de autorităţile de reglementare la numai 7,1 mg.

Prima organizaţie din lume care a efectuat evaluări de risc şi studii de management cu privire la vitamine şi minerale conform acestor proceduri a fost Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscului (German Federal Institute for Risk Assessment, BfR). Studiile institutului au fost conduse de o echipă de oameni de ştiinţă printre care Dr. Rolf Grossklaus, care, în afara poziţiei de director al Institutului, este şi Preşedintele Comitetului Codex pentru Nutriţie şi Alimente cu Utilizare Specială (Codex Committee on Nutrition and Foods for Special Dietary Uses, CCNFSDU). CCNFSDU a fost comisia Codex care a proiectat Liniile directoare pentru suplimentele cu vitamine şi minerale. Publicate în ianuari 2005, recomandările BfR privind nivelurile maxime din suplimentele cu vitamine şi minerale sunt următoarele:

Vitamina A 400 mcg
Beta caroten 2mg
Vitamina B1 4 mg
Vitamina B2 4.5 mg
Niacină (B3) 17 mg (nu este permis acidul nicotinic)
Acid pantotenic (B5) 18 mg
Vitamina B6 5.4 mg
Acid folic 400 mcg
Vitamina B12 3-9 mcg
Biotină 180 mg
Vitamina C 225 mg
Vitamina D 5 mcg
Vitamina E 15 mg
Vitamina K 80 mcg

Calciu 500 mg
Clor 0 mg (nepermis)
Crom 60 mcg
Cupru 0 mg (nepermis)
Fluor 0 mg (nepermis)
Iod 100 mg
Fier 0 mg (nepermis)
Magneziu 250 mg (împărţit în 2 doze unde este cazul)
Mangan 0 mg (nepermis)
Molibden 80 mcg
Potasiu 500mg
Fosfor 250 mg
Seleniu 25-30 mcg
Sodiu 0 mg (nepermis)
Zinc 2.25 mg

După cum se vede, deşi calculate cu metoda evaluării ştiinţifice a riscului combinată cu o gestionare raţionalizată a riscului pentru a converti nivelurile maxime sigure în niveluri maxime (punctul final al reglementării) în multe cazuri aceste numere corespund îndeaproape valorilor DZR. Mai rău însă este faptul că anumite elemente nutritive vor fi admise doar la niveluri şi mai scăzute decât dozele zilnice recomandate iar altele precum cuprul, fierul şi manganul nu vor fi admise deloc.

Dovezi suplimentare asupra faptului că utilizarea metodei evaluării ştiinţifice a riscului pe grupuri de elemente nutritive poate contribui la stabilirea unor niveluri inacceptabil de scăzute au apărut ulterior, în iunie 2006 când Comisia Europeană a emis un Document de discuţii asupra stabilirii nivelurilor maxime şi minime pentru vitamine şi minerale în produsele alimentare. Anexa la acest document a inclus cinci exemple de modele existente de evaluare a riscului asupra elementelor nutritive care, cu excepţia unuia singur, urmau să garanteze stabilirea nivelurilor maxime permise restrictive dacă vor fi adoptate la scară europeană. Mai mult, chiar şi exemplul mai puţin restrictiv, un model de management al riscului proiectat de European Responsible Nutrition Alliance (Alianţa Europeană Responsabilă pentru Nutriţie, ERNA) şi de European Federation of Associations of Health Product Manufacturers (Federaţia Europeană a Asociaţiilor Producătorilor de Produse pentru Sănătate, EHPM), lasă foare mult de dorit, deoarece propune niveluri maxime în suplimente de 2 mg pentru mangan, 10-15 mg pentru zinc şi 4,8-7 mg pentru beta-caroten. Luând în considerare doar cifra pentru beta-caroten, de exemplu, o porţie bună de morcovi copţi va furniza 50 mg de element nutritiv biodisponibil, adică de 10 ori nivelul maxim potenţial admis pentru suplimente!

Riscul cuiva este beneficiul altcuiva

O altă problemă majoră a majorităţii metodologiilor curente de evaluare a riscului este aceea că ele ignoră total faptul că ceea ce poate fi un risc minor şi nesemnificativ pentru o persoană, pentru o alta poate fi un beneficiu major.

De exemplu, deşi anumite forme ale elementelor nutritive precum hidroxidul de magneziu şi vitamina C sub formă de acid ascorbic pot cauza relaxarea intestinelor când sunt luate în doze mari, pentru cineva care suferă de constipaţie cronică, capacitatea formei menţionate a elementului nutritiv de a relaxa intestinele nu ar mai fi un risc ci un beneficiu mult dorit.

Ca atare, se poate vedea cu uşurinţă că, datorită faptului că oamenii sunt diferiţi din punct de vedere genetic şi biochimic, restricţionarea nivelurilor din suplimente la doze apropiate de DZR va creşte de fapt riscurile asupra sănătăţii oamenilor prin limitarea opţiunilor de tratament ale acestora la medicamentele sintetice ale industriei farmaceutice, care sunt mult mai periculoase.

Mai mult, necesitatea anumitor nutrienţi individuali variază mult de-a lungul timpului. O persoană care suferă de o infecţie virală, de exemplu, va descoperi că toleranţa sa intestinală la vitamina C va creşte de peste 10 ori, deoarece atât de mare este cerinţa organismului pentru acest element nutritiv când sistemul imunitar luptă cu o infecţie.

Concluzie

Stabilirea şi impunerea la nivel global a nivelurilor maxime admise ale elementelor nutritive în suplimente este fără îndoială cea mai mare ameninţare cu care se confruntă acum viitorul terapiilor naturale şi libertatea sănătăţii.

Deşi forţele pro-farmaceutice şi împotriva libertăţii sănătăţii încearcă să mascheze aceste ameninţări, pretinzând că nivelurile superioare sigure ale fiecărui element nutritiv vor fi calculate ştiinţific, prin cadrul unui proces numit evaluarea ştiinţifică a riscului, realitatea este că această metodologie, combinată cu managementul riscului care determină nivelurile maxime din suplimente, poate duce la impunerea pe cale legală a nivelurilor maxime admise care sunt doar puţin mai mari decât DZR.

În special în Europa, naturopaţii s-au temut multă vreme că stabilirea unor niveluri maxime admise pentru elementele nutritive din suplimente nu se va face pe baza ştiinţei raţionale, ci prin intermediul unui proces politic de tranzacţionare de voturi. Directiva Suplimentelor Alimentare, de exemplu, menţionează în mod expres că adoptarea valorilor specifice ale nivelurilor maxime pentru vitamine şi minerale în suplimentele alimentare trebuie să fie încredinţată Comisiei Europene organismul executiv neales şi căruia nu i se poate cere socoteală, dar care este responsabil de propunerea şi implementarea legislaţiei europene.

Poate că de aceea nu este deloc surprinzător că observatorii cu experienţă încep deja să insinueze că ultrajul la adresa consumatorilor dinainte de adoptarea Directivei Suplimentelor Alimentare a Uniunii Europene în 2002 şi a Liniilor directoare pentru suplimente cu vitamine şi minerale ale Codex Alimentarius în 2005 s-ar putea să pălească în faţa protestelor aşteptate atunci când nivelurile maxime admise vor fi eventual anunţate, probabil în 2008.

Aşa că, protestaţi către liderii voştri politici şi oficialii aleşi acum, cât încă mai aveţi timp, spuneţi-le că votul vostru la următoarele alegeri depinde de răspunsul lor la această problemă. Sunaţi-i, scrieţi-le, mergeţi la birourile lor şi deveniţi o permanentă sursă de iritare pentru ei. Dacă nu sunteţi pregătiţi să faceţi asta, probabil nu ar trebui nici să vă aşteptaţi ca în viitor să aveţi acces la suplimente cu doze mari de elemente nutritive.

Şi oriunde aţi fi, nu lăsaţi pe seama altor oameni să ducă lupta pentru voi pentru că şi acei oameni ar putea, la rândul lor, să o lase pe seama voastră!